Acasa Ford 10 ani de Ford în Craiova: investiții de 1,2 miliarde Euro, 1.000 de angajați în plus, dar și tensiuni

10 ani de Ford în Craiova: investiții de 1,2 miliarde Euro, 1.000 de angajați în plus, dar și tensiuni

de Adrian Mitrea

Ford EcoSport (sursa – Ford)

Ford a preluat oficial uzina de automobile din Craiova în urmă cu fix 10 ani, iar în timpul scurs de atunci nu doar că fabrica a fost salvată de la pieire, dar a și atras investiții de 1,2 miliarde Euro, iar numărul de angajați a crescut cu circa 1.000. Dar lucrurile n-au fost mereu roz: post privatizare ținta de producție anuală anunțată inițial n-a fost atinsă nici după zece ani, nu a existat o continuitate a modelelor cu o nouă generație, iar tensiunile dintre conducere și angajați a atins noi culmi în 2018, anul aniversar.

Pentru acest an este așteptată o producție record, primele cifre de comenzi indicând clar faptul că Ford EcoSport este de departe cel mai de succes automobil Ford care a fost fabricat vreodată în România. Compania nu avansează cifre.

Noi ne permitem să speculăm un volum al producției pe 2018 situat undeva la 100.000 unități. Față de momentul semnării contractului această cifră ar reprezenta jumătate din angajamentul inițial. Doar că atunci, imediat după preluare, piața auto a căzut, iar orice promisiune făcută înainte de criză a căzut și ea. În acest context probabil că cel mai mare noroc al uzinei auto din Craiova și al oamenilor de acolo a fost că stadiul negocierilor era foarte avansat, astfel încât semnarea s-a făcut înainte ca toată lumea să vadă cât de grea avea să fie criza și cât de mare să fie excedentul de capacitate de producție al producătorilor auto.

Dacă scenariul cu uzina auto din Craiova ar fi fost decalat cu un an mai târziu, cel mai probabil am fi pierdut această fabrică. Investițiile altor mărci auto au fost reluate abia ani mai târziu, când probabil la Craiova n-ar mai fi fost nici măcar fiare vechi.

Dar contextul a fost de așa natură încât Ford a apucat să semneze și să promită un viitor. În unități mici de timp putem să vorbim de reduceri de personal, șomaj tehnic, promisiuni neîndeplinite. Privind în unitatea de timp de 10 ani, uzina auto din Craiova a atras investiții de 1,2 miliarde Euro, noi companii în oraș și în regiune (furnizori de piese și servicii), numărul de angajați este mai mare cu circa 1.000 (4.492 oameni în 2018 vs. 3.589 oameni în 2008), iar cel mai de succes model de până acum – EcoSport – abia ce a intrat în producție și are comenzi record. În plus, motorul 1.0 EcoBoost s-a bucurat de succes încă de la început, lucru care cu siguranță a contat în faptul că Ford a continuat să existe în Craiova.

O nouă etapă dificilă în existența uzinei a venit la început de 2018, angajații declanșând proteste spontane din cauza nemulțumirilor legate de salarii, dar și din cauza tensiunilor strânse între angajați și reprezentanții lor – sindicatul. Pe larg despre acest subiect poți citi AICI.

Cumva, parcă abia acum începe dezvoltarea uzinei auto din Craiova, deși multă muncă a fost depusă și până în prezent – și nu doar de Ford, ci și de Daewoo și Citroen în tulburii ani ’80 și ’90.


La 21 Martie 2008, Ford Motor Company a semnat contractul de achiziție a pachetului majoritar de acțiuni pentru preluarea uzinei de la Craiova și a demarat o investitie inițială de peste 675 milioane Euro prin care această unitate de producție urma să se transforme într-o fabrică de înaltă ținută tehnologică la nivel european. Zece ani mai târziu, investiția Ford în cadrul uzinei craioveane a depășit 1,2 miliarde Euro, fabrica din Bănie devenind una dintre cele mai avansate unități de producție din punct de vedere tehnologic la nivel mondial.

Producția de vehicule a demarat în Septembrie 2009, cu utilitara ușoară Transit Connect. În 2012 Ford a dat startul producției multpremiatului motor 1.0 EcoBoost care continuă cu succes si astăzi la Craiova, dar și a inovatorului Ford B-MAX, produs exclusiv în România până în Septembrie 2017.

În Octombrie 2017 uzina a lansat un nou proiect și a devenit astfel unitatea de producție pentru noul Ford EcoSport, model livrat exclusiv din România către întreaga piață europeană.

Odată cu lansarea noului EcoSport la fabrica din Craiova, Ford se asteaptă ca 2018 să fie cel mai bun din ultimii zece ani în ceea ce privește volumele de producție.


Ford Motor Company este o companie globală cu sediul la Dearborn, Michigan. Compania proiectează, produce, promovează și asigură service pentru o gamă completă de autovehicule, camioane, SUV-uri și autovehicule electrice Ford, precum și autovehicule premium marca Lincoln, oferă servicii financiare prin Ford Motor Credit Company și urmărește planul de a deveni lider în domeniile electrificare, autovehicule autonome și soluții de mobilitate. Ford are aproximativ 202.000 de angajați în toată lumea.

Ford Europa produce, vinde și servisează vehicule sub marca Ford pe 50 de piețe individuale și are aproximativ 54.000 de angajați în unitățile proprii și aproximativ 69.000 de angajați când sunt luate în considerate asocierile în participațiune și entitățile neconsolidate. În plus față de Ford Motor Credit Company, operațiunile Ford Europa includ Divizia Ford de Relații cu Clienții și 24 de unități de producție (16 deținute integral sau asocieri în participațiune consolidate și 8 asocieri în participațiune neconsolidate).

Primele autoturisme Ford au fost livrate în Europa în 1903, același an în care a fost fondată Ford Motor Company. Producția europeană a început în 1911.​

2 comentarii

Ovidiu 25 martie 2018 - 23:41

Mai multe modele construite la fabrica de automobile Craiova din 2018 si daca este necesar ar trebui fabrica de autoturisme exstinsa cu o suprafata mare ca sa realizeze FORD ESCAPE , FORD KUGA , FORD EDGE , FORD FOCUS , FORD MONDEO , FORD FIESTA SEDAN , FORD KA + , FORD S – MAX , FORD GALAXY si alte modele noi originale facute pentru Romania .

Reply
Marian 30 iulie 2018 - 20:36

Ford number one ! Spun eu un fan din pitesti de la inceputul anului 93

Reply

Lasa un comentariu