Acasa Dacia Dacia demareaza in cateva zile productia de serie a noului Logan MCV

Dacia demareaza in cateva zile productia de serie a noului Logan MCV

de Vlad Barza

Noua Dacia Logan MCV (sursa - HotNews.ro)

Prezentat in premiera mondiala la Salonul Auto de la Geneva, in martie, a doua generatie a Logan MCV a intrat deja in productia de preserie in uzina Dacia din Mioveni, iar in cateva zile va demara si productia de serie. Comenzile pentru piata romaneasca vor fi preluate din iunie, iar imediat dupa aceea vor fi facute si livrarile catre clienti.

„Vom demara curand, in cateva zile, productia de serie”, a declarat pentru HotNews.ro Jerome Olive, directorul general al Automobile Dacia, raspunzand unei intrebari legata de intrarea in fabricatie a noului Logan MCV. Declaratia a fost facuta dupa o intalnire cu presa, la Pitesti.

Lansat in 2006, break-ul Logan MCV a fost achizitionat de peste 380.000 de clienti din peste 40 de tari. Dupa ce a prezentat si lansat anul trecut noile Logan, Sandero si Sandero Stepway, Dacia isi completeaza gama cu noul Logan MCV.

click aici pentru poze oficiale cu noul Logan MCV

Asemenea noilor Logan si Sandero, noul Logan MCV adopta un stil exterior mai modern, specific modelelor break, si un design interior substantial revizuit.

“Incapator si functional, noul Logan MCV ofera, datorita dimensiunilor sale, un spatiu interior generos, cu cinci locuri si un portbagaj cu un volum de 573 litri, a anuntat Dacia. Asadar, cum era de asteptat, noul Logan MCV este disponibil doar cu cinci locuri, fiind acum un break conventional.

Noua Dacia Logan MCV este mai bine echipata si ofera un plus de confort si de siguranta. Printre dotarile disponibile in serie, inca de la primul nivel de echipare, se numara sistemul de control al stabilitatii ESP, directia asistata, airbag-urile laterale (pentru toate pietele unde se comercializeaza motoare Euro 5) si bancheta spate rabatabila 1/3 si 2/3 (in toate tarile de comercializare), potrivit Dacia.

Noul Logan MCV ofera o gama larga de echipamente, spune Dacia: sistemul multimedia MEDIA NAV, limitatorul/regulatorul de viteza, asistenta la parcarea cu spatele si functia Eco mode. Noile motorizari turbo pe benzina si turbo diesel TCe 90 si 1.5 dCi asigura o placere mai mare la condus, dar si un consum redus, precum si emisii de CO2 mai scazute.

Noul MCV are 4,49 m lungime, cu 430 mm mai mult decat noul Sandero. Masina ofera posibilitatea de a transporta obiecte de pana la 2,7 m lungime.

“Interiorul a fost gandit pentru a usura viata la bord. Astfel au fost prevazute numeroase spatii de depozitare, practice si accesibile, totalizand un volum de 16 litri. Printre acestea se numara spatiile de pe portierele fata si spate, buzunarele din spatarele scaunelor sau spatiul de depozitare din partea superioara a plansei de bord. Tableta portbagaj tip infasurator (disponibila in functie de versiune) poate servi, la nevoie, drept suport suplimentar de depozitare”, spune Dacia despre noul sau model.

Aproape 360.000 autovehicule Dacia au fost vandute in 2012 la nivel global, in crestere cu 4,8% fata de 2011, a anuntat compania romaneasca. Cele mai mari piete au fost Franta, Germania si Algeria.

Lasa un comentariu