Acasa Design Germanul Peter Schreyer devine sef de design si pentru Hyundai, nu doar pentru Kia

Germanul Peter Schreyer devine sef de design si pentru Hyundai, nu doar pentru Kia

de Vlad Barza

Peter Schreyer (sursa - Kia)

Peter Schreyer, fost designer la Audi, este din 2006 presedinte de design al marcii Kia, iar de acum conduce si designul pentru Hyundai, ca semn al unei strategii prin care cele doua marci asiatice sa foloseasca mai eficient resursele disponibile, dar in acelasi timp sa pastreze diferente de design care sa asigure individualitate vizuala fiecarei marci. Schreyer a fost numit acum trei saptamani ca presedinte al marcii Kia, fiind primul non-corean ce ocupa functia.

Peter Schreyer a avut un rol esential in crearea Audi TT, iar in 2006 a fost atras la Kia unde si-a pus amprenta pe designul intregii game. Acum neamtul devine si presedinte de design la Hyundai. Compania spune ca de acum resursele disponibile vor putea fi folosite si mai evident, iar limbajele de design ale celor doua marci vor fi mai coerente si vor asigura in continuare diferentierea atat de necesara in piata.

Grupul Hyundai-Kia a vandut anul trecut 7,12 milioane de vehicule si obiectivul este, pe langa cresterea totala a vanzarilor, lansarea unor modele care sa poata concura cu marcile germane premium.

Hyundai a preluat Kia in 1998, iar de atunci vanzarile acesteia din urma au urcat enorm in SUA si Europa, Kia fiind ani la rand brandul cu cele mai mari cresteri ale vanzarilor pe „batranul continent”. Pe plan mondial obiectivul este 7,41 milioane unitati in 2013.

In prezent, Hyundai si Kia au fiecare propria filosofie de design. Hyundai a introdus in 2009 limbajul de design „fluidic sculpture” (sculptura fluida), iar Kia a introdus in 2006 limbajul numit „the simplicity of the straight line” (simplitatea liniei drepte).

Lasa un comentariu