Acasa Dacia Dacia a intrat in vacanta de iarna cu trei zile mai devreme din cauza scaderii comenzilor

Dacia a intrat in vacanta de iarna cu trei zile mai devreme din cauza scaderii comenzilor

de Adrian Mitrea

Uzina Dacia (sursa 0-100.ro)
Uzina Dacia (sursa 0-100.ro)

Dacia a oprit fabricatia de masini miercuri, 21 decembrie, cu trei zile mai devreme fata de planurile initiale, din cauza scaderii cererii in anumite piete, in special din Europa, au declarat pentru 0-100.ro oficialii Dacia. Desi productia de masini a fost oprita, alte sectii de pe platforma industriala de la Mioveni continua lucrul (presaj, caroserie) deoarece acestea fac piese si pentru alte uzine ale Grupului Renault in care activitatea se desfasoara normal.

Uzina va relua productia de masini conform planurilor, pe 3 ianuarie 2012.

„La fel ca intregul domeniu auto, Dacia este influentata de realitatea economica si de evolutia pietelor, mai ales a celor din Europa, principala noastra destinatie de export. In contextul scaderii comenzilor, pentru a evita acumularea de stocuri, Dacia trebuie sa isi ajusteze productia pentru ultima luna din 2011. Astfel, la sfarsitul anului, productia de vehicule se va opri cu 3 zile mai devreme decat era programat, respectiv incepand din 21 decembrie dimineata. Activitatile care nu fac parte din fabricatia de vehicule se vor adapta in functie de comenzi si de actiunile programate”, au spus pentru 0-100.ro oficialii Dacia.

La o cadenta de 1.389 unitati/zi, Dacia nu va produce 4.167 masini in cele trei zile.

Productia auto nationala (automobile, vehicule comerciale usoare, vehicule comerciale grele si autobuze) a scazut cu 0,8% in primele 11 luni din acest an, insa in interiorul acestei mici contractii avem cifre interesante. Ford a produs zero unitati la Craiova in noiembrie, iar in aceeasi luna la Mioveni Dacia a fabricat mai multe Duster decat toate celelalte cinci autovehicule din gama la un loc.

In noiembrie 2011 au fost produse:

  • 17.281 Duster
  • 7.320 Sandero
  • 4.379 Logan MCV
  • 3.707 Logan
  • 1.166 Logan VAN
  • 680 Logan Pick-Up
  • 6 vehicule comerciale grele Roman (peste 18 tone)
  • 0 (zero) Ford

Astfel, SUV-ul Dacia Duster a fost “perla” productiei auto nationale in noiembrie, dar nu numai. Si datele pentru intervalul ianuarie-noiembrie 2011 arata ca Duster este cel mai de succes produs al industriei auto romanesti, depasind numarul de unitati ale Sandero, Logan MCV, Logan, Logan VAN si Logan Pick-Up – luate la un loc.

Lasa un comentariu

avatar
  Subscribe  
Notifica-ma despre