Acasa Foto Frankfurt live: Conceptul Renault Frendzy, desenat exclusiv la Bucuresti, a debutat in premiera mondiala

Frankfurt live: Conceptul Renault Frendzy, desenat exclusiv la Bucuresti, a debutat in premiera mondiala

de Vlad Barza

Renault Frendzy (sursa - 0-100.ro)
Renault Frendzy (sursa - 0-100.ro)

Renault a dezvaluit la Salonul Auto de la Frankfurt (13-25 septembrie) vehiculul electric Frendzy, in premiera mondiala. La acest automobil concept s-a lucrat 18 luni, el fiind desenat exclusiv la Centrul de Design Renault din Bucuresti, care a fost deschis acum trei ani, a spus, intr-un interviu acordat 0-100.ro, Laurens van den Acker, designerul sef al Renault.

Frendzy este al patrulea concept realizat sub indrumarea lui Laurens van den Acker, designerul care creeaza o serie de sase concepte ca parte a strategiei de relansare a designului Renault. Frendzy poate fi utilizat atat pentru mersul la lucru, cat si pentru iesirile cu familia. Conceptul dispune de un LCD de 37 inch in loc de geam spate si are un interior versatil cu multe spatii de depozitare.

galeria foto de la standul Renault

„Designul a fost realizat la Bucuresti, iar la Paris s-a realizat macheta. S-a lucrat cam un an si jumatate”, a spus van den Acker, cel care a condus proiectul. El a precizat ca a dat mana libera designerilor de la Bucuresti: „I-am rugat de la inceput sa vina cu idei si apoi pe parcurs am discutat anumite aspecte, insa ei au venit cu ideile”.

Intrebat cat de mult s-a schimbat vehiculul de la stadiul de idee si pana la final, designerul sef al Renault a spus ca s-au schimbat putine deoarece ideea a fost clara de la inceput. Doi designeri de la Bucuresti au contribuit in principal: Deyan Denkov si Ana Zadnik.

click aici pentru poze oficiale cu Frendzy

Masina este compacta, are 4,09 metri lungime, dispune de un motor electric de 60 CP (44 kw), iar viteza maxima este 130 km/h.

Renault prezinta vehiculul ca fiind „multitalent”: potrivit atat pentru iesirile cu familia, cat si pentru mersul la lucru. Masina cantareste 1.420 kg, iar capacitatea de incarcare este 2.250 litri. Francezii mai spune despre Frendzy ca este „un birou pe roti” si exemplifica acest lucru cu tableta BlackBerry Playbook care poate fi conectata in bord, devenind astfel parte a diverselor sisteme electronice ale masinii.

Corespondenta de la Salonul Auto de la Frankfurt. Poti citi aici toate stirile asociate acestui eveniment sau accesand rubrica Frankfurt 2011 special creata in capul sitului.

Lasa un comentariu

avatar
  Subscribe  
Notifica-ma despre