Acasa BMW INTERVIU: BMW a inceput sa produca in serie primul sau automobil electric, ActiveE

INTERVIU: BMW a inceput sa produca in serie primul sau automobil electric, ActiveE

de Adrian Mitrea

BMW Concept ActiveE (sursa - BMW)

BMW a inceput productia in serie limitata a modelului ActiveE, iar in urmatoarele luni masinile vor ajunge catre clienti selectionati din Europa, America de Nord si Asia, au declarat Lauren Chauvigne, specialist EfficientDynamics, si Frank Strebe, responsabil de comunicare pe EfficientDynamics, intr-un interviu acordat 0-100.ro la Salonul Auto de la Paris (2-17 cotombrie).

Cei doi spun ca prin ActiveE BMW atinge un nou nivel de calitate in materie de sisteme de propulsie electrice si ca EfficientDynamics – ansamblu de tehnologii menite sa creasca eficienta masinilor – merge spre un alt nivel.

Adrian Mitrea: Privind conceptul Vision EfficientDynamics (VED), cat de greu este sa transpui in productia de serie tehnologiile de pe o asemenea masina?

Lauren Chauvigne: Depinde de tehnologii. Pe VED avem Stop & Start, jante aerodinamice si anvelope cu rezistenta redusa la inaintare. Toate acestea se regasesc pe masinile noastre de serie.

Adrian Mitrea: Implementarea de noi tehnologii va permite sa dezvoltati si alte aspecte ale unei masini, cum ar fi suspensia, spatiu interior?

Frank Strebe: Cand ne uitam la acea masina (Vision EfficientDynamics) vedem viitorul. In materie de aerodinamica este o referinta pentru noi. Constructia usoara si aerodinamica buna imbunatatesc foarte mult consumul de carburant. Inca nu ne aflam la stadiul in care sa introducem toate noile tehnologii in serie, dar lucram la asta.

Adrian Mitrea: Care sunt elementele care va stau in cale in acest proces?

Frank Strebe: Nu sunt foarte multe. Ne concentram pe reducerea greutatii motorului si a caroseriei, pe putere mai mare din motoare mici.

Adrian Mitrea: Toate acestea reprezinta constrangeri sau oportunitati pentru voi ca tehnicieni?

Frank Strebe: Sa zicem ca avem mai multe idei de aratat decat avem expuse aici (la standul BMW se la Salonul Auto de la Paris – n.r.).

In final conteaza cat de multa tehnologie putem sa punem pe masini astfel incat sa fie fezabile din punct de vedere comercial. Trebuie sa vedem cat este dispus clientul sa plateasca. Toate noile tehnologii cresc pretul masinilor cu cateva sute de euro pana la cateva mii de euro. Deci e clar ca ne indreptam spre masini mai tehnologizate, insa este important sa vedem cat de repede mergem in directia aceasta si cat de mult isi doresc clienti tehnologii noi.

Adrian Mitrea: Vad ca aveti la stand BMW Concept ActiveE, din nou (prima data a fost prezentat la Salonul Auto de la Geneva in martie 2010 – n.r.). Sa inteleg ca il puneti in productie, la fel cum ati procedat cu Mini E?

Frank Strebe: Mini E este un model de productie limitata, un experiment. Mergem pe aceeasi idee si cu ActiveE, dar la o scara mai larga, in mai multe tari.

Adrian Mitrea: Cand incepeti productia si programul ActiveE?

Lauren Chauvigne: Am inceput deja. In urmatoarele luni vom incepe sa livram masinile catre clienti selectionati din Europa, America de Nord si Asia. Le vom da masinile ActiveE si clientilor care au condus Mini E. Ei ne spun ca nu vor BMW, ci tot Mini E… dar spre asta ne indreptam. Evident, in acest program vor intra si alti clienti noi.

Adrian Mitrea: Care va fi numarul de masini? Mai mare decat la Mini E?

Frank Strebe: Mai mare, da.

Adrian Mitrea: Ce inseamna mai mare? Cateva mii?

Frank Strebe: In cazul Mini E a fost vorba de cateva sute, acum e vorba de mai mult decat atat.

Adrian Mitrea: Dar de ce vreti sa repetati experimentul si cu BMW ActiveE? Masina are alta forma, dar ideea de baza e aceeasi: incarci, conduci, te bucuri de ea…

Frank Strebe: Stati putin… In principiu aveti dreptate, dar conceptul este total diferit. E un alt sistem de propulsie. In cazul Mini E am vorbit cu o multime de furnizori de componente electronice si am creat masina. In cazul BMW ActiveE am creat noi insine majoritatea componentelor, cu standardele de calitate BMW.

Trenul de rulare al ActiveE are acelasi principiu de functionare ca cel al Mini E, insa in termeni de calitate, eficienta si fiabilitate este superior. Spre exemplu, la Mini E rotile din fata patineaza adesea pentru ca oamenilor le place foarte mult sa accelereze puternic din prima si sa se bucure de puterea si cuplul instante pe care le ofera motorul electric. La BMW mergem pe tractiune spate si pe o distributie a maselor de 50% cu 50% intre fata si spate. Aici e diferenta.

Adrian Mitrea: Privind in viitor, cat de mult credeti ca este dispus un client BMW sa plateasca in plus pentru a se bucura de masini cu tehnologie noua? De a avea ultimul „gadget auto” in garaj?

Frank Strebe: Sa o spunem altfel. Eu cred ca cine vrea sa conduca o masina electrica sau hibrida BMW este croit pe asa ceva. Vrea emisii zero, vrea sa arate ca este altfel. Probabil ca ii si place cum merge masina electrica mai mult decat cea diesel sau pe benzina.

Masina electrica va reprezenta o a treia motorizare pentru clienti. Sunt unii carora le place dieselul, iar altora le plac benzinarele si nu ar cumpara niciodata altceva. Propulsia electrica vine ca o a treia varianta si va fi dedicata oamenilor care indragesc acest sistem de propulsie.

Adrian Mitrea: Sa revenim la pret. Cat va fi dispus cineva sa plateasca pentru asta? Dublu, triplu?

Frank Strebe: Cred ca va trebui sa fim rezonabili. Uitati-va cum sunt pozitionate X6 ActiveHybrid si Seria 7 ActiveHybrid pentru a vedea cam cu cat este mai scumpa o masina cu tehnologie electrica. Daca vom introduce hibridizarea pe motorizari mai mici si pe masini de la jumatatea gamei, atunci vom veni cu preturile mai jos, insa oricum versiunile hibride vor fi mai scumpe decat omoloagele lor diesel sau pe benzina.

BMW Concept ActiveE (sursa - BMW)

1 comentariu

Bogdan 27 octombrie 2010 - 17:23

Foarte ciudat este faptul ca sub intentia de a fi eco-friendly ( fara noxe ) , se promoveaza automobile hibride sau full electrice, desi exista foarte multi alti combustibili alternativi foarte fiabili care nu produc noxe, sau noxe foarte mici cu randamente excelente, iar investitia in tehnologia unui astfel de motor ar fi minima…chiar spre zero, de unde ar putea rezulta si un pret mult mai mic de achizitie / automobil. Dau cateva exemple de combustibili : apa, deseuriile organice, ulei de rapita (sau alte uleiuri ieftin de obtinut si abundente), etanol, bio-dieseluri s.a.m.d. Toate aceste tehnologii exista deja, se pot pune in aplicare, insa interesele sunt ca ele sa nu fie scoase la vanzare, deoarece multe companii imense sau chiar state ar avea de pierdut. Traim intr-o lume de rahat…si totusi rahatul ar putea fi combustibilul viitorului !!! ­čÖé

Reply

Lasa un comentariu