
BMW i3 BCR eGO (sursa – Adrian Mitrea)
Banca Comercială Română (BCR) a lansat eGO, un serviciu de car sharing care în primă fază include 20 de mașini 100% electrice BMW i3 în București. Aceste mașini pot fi conduse de orice persoană fizică în contextul în care are cont și card Mastercard contactless de la BCR, inclusiv descuierea mașinii realizându-se cu cardul bancar, au anunțat oficialii BCR, miercuri, 22 noiembrie, în cadrul unui eveniment ținut în București.
Piața de car sharing din România devine tot mai interesantă, mai multe companii oferind un asemenea serviciu, Pony Car și CABY fiind deja nume cunoscute, mai ales în afara Capitalei. La nivel european și chiar mondial se remarcă nume precum DriveNow și car2go.
În București, însă, BCR eGO este primul serviciu de car sharing cu mașini 100% electrice, oferit de o bancă, iar planurile pe termen mediu și lung includ atingerea unei flote de 200 de mașini, considerată optimă. Asta doar dacă va exista interes mai mare pentru acest serviciu aflat acum în fază incipientă.
Colaborarea dintre BCR și Mastercard face ca aceste mașini BMW i3 100% electrice să fie singurele automobile din România care pot fi deschise cu un card bancar, folosind tehnologia contactless.
Practic, pentru a putea folosi aceste 20 de mașini de car sharing eGO trebuie să fii client BCR, adică să ai un cont curent și un card bancar Mastercard contactless, iar pe telefon trebuie să ai instalată aplicația BCR eGO – aplicație care la momentul prezentării pentru presă nu era online, dar va fi din 4 decembrie 2017.
Mașina se poate rezerva cu 30 de minute înaintea folosirii ei, iar în primele 20 de minute de la realizarea rezervării aceasta poate fi anulată gratuit.
Costul pentru utilizarea serviciului este de 12 Lei (0,4 Lei/minut), iar tarifarea se face în „blocuri” de câte 30 de minute, primele 30 de minute fiind mai scumpe: 23 Lei. Cu alte cuvinte, indiferent de distanța parcursă, tarifarea se face utilizând timpul de utilizare ca referință. Dat fiind conceptul, nu va conta dacă folosești mașina 10 minute sau 30 de minute pentru că tot 23 Lei vei plăti la finalul călătoriei (în planul tarifar basic, rămâne de văzut care sunt toate opțiunile tarifare după ce aplicația va fi online).

Mastercard BCR eGO (sursa – Adrian Mitrea)
Pentru a menține serviciul motivant, persoanele care lasă mașina la încărcat, spre exemplu, vor fi stimulate prin minute de condus sau reduceri de prețuri. În aplicația BCR eGO persoana care vrea să rezerve o mașină va putea vedea și nivelul de încărcare al bateriei/autonomie pentru mașina pe care dorește să o conducă. Toate stațiile de reîncărcare pot fi văzute AICI.
Evident, amenzile vor cădea în sarcina utilizatorului mașinii și vor fi transmise de către bancă acestuia, la care se va adăuga un comision de procesare a operațiunii de plată a amenzii respective.
De spălarea și întreținerea mașinii se ocupă un furnizor al BCR, iar utilizatorii vor putea da feedback despre cât de curată este mașina în momentul în care au ajuns la ea. Astfel, un utilizator anterior care, să zicem, a vărsat pufuleți în mașină, va fi penalizat prin excluderea din serviciu dacă își face un obicei din a lăsa dezastru în urma lui.
De asemenea, la preluarea mașinii, utilizatorul va fi întrebat dacă aceasta este avariată sau nu și dacă este va putea face fotografii pentru a anunța asigurătorul, Omniasig, care este partener BCR pentru acest proiect.
Din motive de siguranță evidente va fi necesar permisul de conducere la crearea profilului de utilizator, iar din aplicația oamenii vor putea să-și fotografieze documentul și să-l transmită furnizorului serviciului.
Proiectul BCR eGO include pentru început 20 de mașini electrice BMW i3, iar oficialii BCR spun că, la nivel de București, ar fi ideal un număr de 200 de mașini astfel încât un utilizator să nu facă mai mult de 500 de metri pe jos până la cea mai apropiată mașină disponibilă. BCR se implică puternic în dezvoltarea noilor soluții de mobilitate, în acest sens montând și stații de reîncărcare pentru mașini electrice.
În momentul în care o mașină este rezervată, ea dispare de pe harta din aplicația de mobil, cam așa cum se întâmplă la Uber.
În interiorul mașinii există o unitate de comandă simplistă care îți permite să menții rezervarea mașinii pentru situații în care, să zicem, faci o oprire la supermarket în drum de la serviciu spre casă. Pentru ca mașina să nu devină disponibilă pentru alt utilizator și să rămâi cu sacoșele în mijlocul parcării, fără mașină, poți menține rezervarea, plătind după modelul descris mai sus, 12 Lei/30 minute.

BMW i3 BCR eGO (sursa – Adrian Mitrea)
Pentru început există o arie de acoperire a serviciului în București, spre exemplu nu vei putea lăsa mașina în Prelungirea Ghencea sau Giulești Sârbi pentru că se va afla în afara ariei de acoperire a serviciului. Desigur, nimic nu te va împiedica fizic să o faci dacă chiar vrei asta, dar te va costa.
Sistemul este interesant prin prima faptului că mașinile sunt 100% electrice și sunt BMW, iar dincolo de oamenii pentru care o astfel de soluție de mobilitate prezintă interes, există și posibilitatea ca cei care vor să-și cumpere un BMW i3 să-l testeze astfel cât doresc, fără să fie limitați de timpul scurt pentru un test drive acordat de regulă de dealeri.
Mașinile BMW i3 din programul BCR eGO sunt foarte apropiate de versiunea bază din punctul de vedere al echipamentelor, având un preț de listă cu tot cu TVA de până în 40.000 euro. Aceste mașini sunt fără facelift, versiunea restilizată urmând să fie comercializată în România din decembrie 2017.
S-ar putea să-ți placă și:
- REPORTAJ: Un Craciun de neuitat – aventuri cu masina electrica BMW i3 pe ruta Bucuresti-Sibiu si retur
- In lume sunt peste doua milioane de masini electrice. 95% dintre acestea s-au vandut in doar zece tari
- Iarna cu masina electrica. Cum influenteaza gerul autonomia
- REPORTAJ: Vizita in uzina Renault Flins, locul in care se naste masina electrica europeana cu cea mai mare autonomie
- Interes urias pentru masini electrice in Romania: 446 automobile primesc bonus 10.000 euro
Lasa un comentariu
14 Comentarii Pornit "S-a lansat BCR eGO, serviciu de car sharing cu 20 de mașini electrice BMW i3"
Cum ar veni, 576 ron/zi, adica 123 Euro/zi Asta da business. :)) Intr-un an, BCR isi scoate investitia si apoi trece pe profit, respectiv aprx. 40.000 euro/an de masina.
In alta ordine de idei, cat sa fii de aerian incat sa ceri 123 euro/zi pentru inchirierea unei masini in regim car sharing? Ce te-ar opri sa inchiriezi in regim clasic, de la firmele de specialitate, cu 30 euro/zi?
Pentru că pentru un drum de 30 de minute va fi mult mai eficient și mai simplu să iei o mașină eGO din niște locuri la îndemână din oraș decât să mergi până la aeroport să închiriezi o mașină cu 30 Euro/zi. Nu ai nevoie de ea o zi, ai nevoie 30-60 minute. Nu românii de la BCR au inventat conceptul, vezi că ai in articol niște link-uri către servicii similare.
P.S. BMW i3 sigur e mai mult de 30 Euro/zi, suma respectivă e valabilă pentru Logan.
Doar un mic off-topic: Cea mai cuminte copila eram eu si respectam toate regulile, dar oboseala „ritualurilor” devenise extrema si era sa ma omoare (in spital). Bataia de joc a soferilor ratb era si mai grea, cand asteptam constiincioasa jumatati de ora in statii. Am concluzionat ca nu merita banii, deci am devenit blatista. La greu. Acum ma straduiesc sa creez o „natie de blatisti” deoarece lucrez cu publicul mic. Ii invat cum sa observe lucrurile si cum sa-si ia in serios simturile. Numai bine!
PS. Nu-mi raspunde, nu mai intru aici si nici nu ma intereseaza!
Da, da…. fii sigur ca masina aia o sa fie inchiriata 24/24, 7/7. Cat despre pret ia sa vedem daca gasesti tu o masina de 40.000 Eur pe care sa o inchiriezi cu 30 Eur/zi.
Mie personal mi se pare decent pretul chiar foarte decent pentru un astfel de serviciu. Sper sa se extinda si sa prinda la public.
Nu înțeleg cum poți aduce un astfel de serviciu mult mai scump ca cele existente si sa speri sa prinda la public 😂 cat de fraier sa fi!?
Interesanta initiativa, dar personal consider ca tarifarea ar trebui facuta la nr de km parcursi, astfel se vor elimina situatiile nefericite in care sa zicem intr-un interval de 30 min o persoana sta efectiv blocata in trafic iar alta in aceeasi perioada de timp ruleaza intr-o zona cu trafic mai lejer.
Un pic de inadvertenta: In aplicatia de mobil planul tarifar basic este 23RON primele 30 de minute apoi esti tarifat la 12RON 30 de minute
Salut, informația cu 12 Lei/30 minute a fost anunțată de vicepreședintele BCR în conferință de presă și explicată de directorul operațional. Dacă ei au mințit, atunci și eu am scris prostii, în lipsa posibilității de a verifica informația suplimentar.
La momentul publicării articolului nu exista app BCR eGO în App Store, au lăsat lansarea aplicației pentru 4 Decembrie 2017.
Mersi de info update din Google Play!
Aplicatia are 2.2/5 rating. Multi se plang ca nu merge. Serviciul asta chiar exista?