03 mai 2017
miercuri
Fara Categorie, Piata Auto, Romania
Ce masini au scos romanii la vanzare pe internet in primul trimestru

Piata auto a avut in perioada ianuarie-martie 2017 cel mai dinamic trimestru din ultimii opt ani datorita eliminarii timbrului de mediu. Au fost inmatriculate in tara peste 22.000 de masini noi si peste 128.000 de vehicule rulate in primele 3 luni ale anului 2017, arata o analiza Autovit.ro care mentioneaza si faptul ca pe site-ul de anunturi a crescut puternic ponderea masinilor de peste 20.000 euro, iar marcile germane ocupa primele cinci locuri.

Autovit.ro

Pe Autovit.ro a continuat sa se consolideze aspectul calitativ: a crescut ponderea masinilor de peste 20.000 de euro, de la 14% din totalul anunturilor in 2016, la 18% in prezent, in timp ce ponderea masinilor de sub 5.000 de euro a scazut cu aproape zece procente, pana la 30%.

Top 10 marci pe Autovit.ro

Volkswagen

17,9%

BMW

14,3%

Mercedes-Benz

10,4%

Audi

9,6%

Opel

7,3%

Ford

7%

Skoda

4,7%

Renault

3,9%

Dacia

3,5%

Peugeot

2,1%

Cel mai consistent palier de pret ramane intre 5.000 si 10.000 de euro: 28% dintre masinile scoase la vanzare pe Autovit.ro se incadreaza in acest segment. La acest palier de pret, cele  mai multe anunturi sunt pentru Volkswagen (22%) si BMW (10%). In categoria autoturismelor de peste 20.000 euro, 31% dintre anunturi apartin marcii BMW, iar 29% Mercedes-Benz.

Masinile de pe Autovit.ro in functie de vechime

Anul fabricației

Procentaj din total anunțuri

2015-2017

15%

2012-2014

27%

2008-2011

25%

2004-2007

21%

1998-2003

11%

Înainte de 1998

1%

Suprematia marcilor germane se vede clar si in topul brand-urilor care se regasesc in anunturi. Primele cinci locuri sunt ocupate de marci germane. De asemenea, din numarul total al anunturilor de pe Autovit.ro, 60% fac referire la marci germane. Per total, in oferta Autovit.ro sunt prezente peste 50 de marci de autoturisme.

Schimbari importante s-au produs la capitolul varstei medii a masinilor listate pe Autovit.ro. Fata de acum un an, ponderea masinilor produse dupa 2011 a urcat de la 31%, la 42%, in timp ce masinile mai vechi de 14 ani reprezinta 12%, cu cinci procente mai putin decat acum un an.

In privinta puterii motorului, cel mai bine reprezentat interval este cel al masinilor cu 80-120 CP, cu 30% dintre anunturi. Fata de 2016, a scazut cu cateva procente ponderea masinilor cu motoare mai mici de 80 CP si a crescut ponderea celor cu peste 200 CP.

Piata auto totala

Comparand atat datele publice furnizate de Directia Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), cat si datele din site inregistrate in primele trei luni ale anului versus perioada ianuarie-martie 2016, a rezultat ca in primul trimestru s-au inregistrat recorduri la toate categoriile – atat la masini noi, fiind inmatriculate peste 22.000 de vehicule, cat si la cele rulate – peste 128.000. Reinmatricularile s-au situat si ele la aproape 130.000 de unitati, doborand toate recordurile din ultimii ani si semnaland, in acelasi timp, o revenire la o situatie de normalitate privind ponderea acestora in piata tranzactiilor auto.

Luna/Categorie

Mașini noi

Mașini second-hand

Reînmatriculări

Ianuarie

7.059

7.708

17.353

Februarie

8.302

68.731

57.713

Martie

6.915

51.684

54.911

„Pentru noi nu este complet surprinzatoare evolutia pietei, daca luam in considerare faptul ca la inceput de an intotdeauna cererea pentru masini este mai mare, iar eliminarea timbrului de mediu a survenit tot in primele luni.  Inca de acum trei ani am previzionat ca eliminarea timbrului de mediu va genera o crestere a pietei de masini noi, pe langa alte efecte benefice ale deblocarii ofertei interne”, explica Cristian Cojocaru, Sales Manager la Autovit.ro.

Un trimestru atipic

Eliminarea timbrului de mediu la 1 februarie a facut ca primul trimestru din 2017 sa fie unul deosebit. Numarul inmatricularilor a explodat, mai ales la masinile rulate, din import, si la cele reinmatriculate, in timp ce segmentul vehiculelor noi a cunoscut cea mai mare crestere din ultimii ani. Aceasta situatie s-a datorat in special inmatricularii masinilor aflate la vanzare in parcurile comerciantilor auto, precum si a oficializarii tranzactiilor de masini din ultimii ani. In martie, desi cifrele au ramas ridicate, piata auto respecta tendinta de crestere prognozata de Autovit.ro.

Piata masinilor noi a avut o crestere de 27,6% in primul trimestru in comparatie cu aceeasi perioada a anului trecut, dar unele marci precum Opel, Citroen, Ford si Renault au avut evolutii de peste 50%. In schimb, liderul Dacia a crescut sub media pietei, cu numai 11%.

Piata masinilor second-hand din import s-a dublat  in primul trimestru versus ianuarie-martie 2016 si s-a apropiat de 130.000 de unitati.  Numarul masiv al inmatricularilor de masini din import inregistrat in februarie va avea ca efect in urmatoarea perioada si o crestere a pietei de reinmatriculari, peste valorile normale. Volkswagen a ramas cea mai populara marca printre cei care au ales modele second-hand, peste 34.000 de exemplare fiind inscrise in circulatie in primul trimestru.

„Daca privim statistic doar, e posibil sa asistam la un record de importuri la masinile rulate. Realist vorbind insa, mecanismele cererii si ofertei vor regla singure piata. Se vede de altfel ca, in luna martie, piata auto reflectata prin valorile inmatricularilor a revenit la normal.  In plus, este de asteptat ca autoritatile sa vina cu o noua forma de taxare auto in cursul acestui an”, spune Cristian Cojocaru.

Daca piata autovehiculelor rulate se va regla mai devreme sau mai tarziu, piata vehiculelor noi ar putea depasi 110.000 de unitati vandute in 2017, ajutata si de Programul Rabla estimat sa debuteze la jumatatea lui mai, mai devreme decat in 2016.


Etichete: , , ,

Lasa un comentariu

1 Comentariu Pornit "Ce masini au scos romanii la vanzare pe internet in primul trimestru"

Notifica-ma despre
avatar
Sorteaza dupa:   noi | vechi | votate
Ichimuta Marian
Admin

test

wpDiscuz