15 decembrie 2016
joi
Alfa Romeo, Romania
Impresii de la volanul Alfa Romeo Giulia, servo-bestia

Adrian Mitrea la volanul Alfa Romeo Giulia Quadrifoglio (sursa - AutoItalia)
Adrian Mitrea la volanul Alfa Romeo Giulia Quadrifoglio (sursa - AutoItalia)

Inainte de Giulia, aceasta marca premium italiana Alfa Romeo n-a mai lansat o masina noua din 2010. Asa ca, dupa sase ani, sa conduci o noua Alfa Romeo este o sarbatoare in sine! Indiferent cum merge masina. Iar cum pentru lansarea in Romania AutoItalia a adus si versiunea Quadrifoglio de 510 CP, si versiunea diesel de 180 CP – ambele pe circuitul Motorpark Adancata – experienta la volanul Alfa Romeo Giulia nu avea cum sa fie altfel decat… completa.

Pentru cei familiarizati mai putin cu marca Alfa Romeo, cateva precizari. Giulia Quadrifoglio este versiunea varf de gama, de inalta performanta, ce rivalizeaza cu modele precum BMW M3 Sedan.

Quadrifoglio al Alfa = M al BMW, AMG al Daimler, RS al Audi.

Qudrifoglio se numea, inainte sa apara Giulia, Qudrifoglio Verde: trifoi verde cu patru foi. Acum a ramas ca denumire Quadrifoglio – trifoi cu patru foi si atat – fara verde.

Numere de Italia, motor V6 la 90 grade, 2,9 litri, benzina, BiTurbo, 510 Cai Putere, transmisie manuala cu sase trepte, roti motrice spate, pret de pornire in Romania 82.000 euro cu TVA (68.333 euro fara TVA). O masina senzationala, o prezenta spectaculoasa de privit si ascultat.

Oricum… mai scumpa cu 2.380 euro (cu TVA) fata de cel mai redutabil rival al sau, BMW M3 Sedan. Lista completa de preturi pentru Giulia poate fi descarcata de AICI. Mai scumpa, dar si mai puternica cu 79 CP, si mai rapida pana la 100 km/h cu 0,4 secunde (3,9 secunde vs. 4,3 secunde).

Deci… Cum e Alfa Romeo Giulia Quadrifoglio pe circuit? Servo-bestie.

E minunat sa poti struni puterea imensa atat de usor. Masina se asterne pe asfalt precum coca unui pizzar pe blat: contact permanent si ferm cu asfaltul gratie suspensiilor sofisticate si independente pentru fiecare roata in parte.

Sunt mai multe tipuri de sisteme de franare disponibile pe versiunea de top Quadrifoglio, iar masina din acest caz are franele ceramice, varf de gama. Un detaliu interesant pentru acest sistem de franare Brembo este etrierul suplimentar pentru fiecare roata din spate. Concret, pe discul de frana spate actioneaza doi etrieri. Unul este pentru frana de serviciu (cel rosu), iar celalalt (gri grafit) serveste franei de mana (electronica) si sistemului ESC/ESP (pentru corectia traiectoriei). Asadar, un sistem foarte sofisticat si performant de a tine masina pe drum si un sistem de franare extraordinar de eficient.

Sistem franare spate Alfa Romeo Giulia Quadrifoglio (sursa - 0-100.ro)
Sistem franare spate Alfa Romeo Giulia Quadrifoglio (sursa - 0-100.ro)

Uneori e posibil sa nu vezi padurea (franele) de copaci (jante). Si asta pentru ca jantele au design traditional Alfa Romeo reinterpretat superb! De fapt toate detaliile acestei versiuni de inalta performanta sunt superbe si tradeaza infratirea cu Ferrari prin butonul de pornire al motorului si prin insertiile din fibra de carbon, spre exemplu.

Spiritul italian al masinilor sport e minunat ilustrat de Alfa Romeo Giulia Quadrifoglio.

Cutia de viteze manuala pe o masina de 510 CP este o experienta interesanta in sine. Si rara. Dar nerecomandata, as zice. E placut sa vezi ce poti face pe circuit cu o asemenea masina, conducand mai mult tu si mai putin “robotii”. Dar, sincer vorbind, la cat de performante au ajuns transmisiile automate sau cu dublu ambreiaj, o cutie de viteze manuala nu va face nimic altceva decat sa stirbeasca din performanta, din confort si sa atenteze la buzunar. Poate fi usor sa strici o astfel de cutie de viteze manuala cand ai un motor atat de puternic (si, eventual, experienta limitata in a conduce asa ceva). Ca sa nu mai vorbim de confort, rafinament si consum atunci cand vrei sa conduci ca orice pamantean.

Oricum, pentru puristi, e admirabila decizia Alfa Romeo sa comercializeze si o versiune cu transmisie manuala a servo-bestiei Giulia Quadrifoglio.

De ce tot insist cu sevo-bestia? Pentru ca simti masina asta ca pe un brat robotic care devine o extensie a ta din momentul in care te-ai urcat la volan. Te obisnuiesti repede in habitaclu, iar odata instalat la comanda iti amplifica orice miscare, orice forta, si o directioneaza relativ precis acolo unde vrei.

Si cand spun “relativ precis” chiar asta vreau sa zic. Cu masini atat de puternice precizia poate fi obtinuta doar prin multe incursiuni pe circuite si chiar concurat regulat in motorsport. Altfel, esti doar un sofer prost cu o masina foarte puternica. Ceea ce poate deveni o combinatie periculoasa.

Degeaba ai banii sa o cumperi daca nu ai experienta sa o conduci. Cam asta e treaba cu orice masina sport, in special cu frumoasa Giulia Quadrifoglio, tinand cont ce sistemul de directie despre care voi pomeni imediat.

Desi am fost pe circuit, n-am utilizat modul RACE. Nici pe pista nu am avut conditiile ideale pentru asa ceva: in primul rand experienta personala de a conduce asa ceva, apoi temperatura exterioara aproape de pragul inghetului si, in fine, anvelope de vara. Fiindca tot am amintit de modul RACE, si Giulia beneficiaza de selectorul DNA pentru modurile de condus (Dynamic, Normal si All Weather), la care se adauga programul acesta RACE pentru condusul pe circuit (exclusiv pentru versiunea Quadrifoglio).

Chiar si in modul Dynamic volanul se actioneaza mult prea usor. Aceasta este cea mai mare dezamagire personala legata de aceasta Giulia Quadrifoglio. Desi vorbim despre un sistem de directie precis, usurinta cu care se invarte volanul este uimitoare. Este precum la Fiat 500. Iar daca vorbim despre performanta, volanul unui Abarth 500 se actioneaza mai greu decat al unei Alfa Romeo Giulia Quadrifoglio.

Selector DNA Alfa Romeo Giulia Quadrifoglio (sursa - AutoItalia)
Selector DNA Alfa Romeo Giulia Quadrifoglio (sursa - AutoItalia)

Dupa multiple experiente cu modele BMW M si Porsche, care au un volan ce se actioneaza ferm, aproape greoi, feedback-ul resimtit in Giulia n-a putut decat sa fie decat o deceptie. Pur si simplu nu are nicio legatura cu restul masinii. Lipseste acea coerenta cap-coada care imi place atat de mult la unele masini sau la unele electronice (cum sunt iPhone-urile sau laptop-urile Apple: aceeasi experienta de la cap la coada, finete, precizie, fara surprize, fara ciudatenii).

Nu acelasi lucru l-as putea spune si despre Alfa Romeo Giulia 2.2 JTDM 180 (adica turbo diesel de putere intermediara, 180 CP, mai existand si 150 CP si 210 CP). Cu transmisie automata cu 8 trepte furnizata de ZF si acelasi rafinament intalnit si la servo-bestia Giulia Quadrifoglio, versiunea diesel, “normala”, a Giulia mi-a placut mai mult decat varianta sport.

Este o masina mai coerenta de la cap la coada, mai moale si mai asistata in toate privintele, motiv pentru care actionarea foarte usoara a volanului nu mai pare atat de rupta din context. Ca sa nu mai vorbim de pret, care coboara la jumatate. Chiar cred ca Alfa Romeo Giulia diesel este o masina minunata si care nu are absolut niciun motiv sa se vanda mai slab decat Jaguar XE. Te invit sa conduci Giulia diesel. Vei fi uimit si incantat!

Si, conducand aceasta masina diesel pe circuit in spatele lui Dan Mihalascu, care e clar mult mai pilot decat mine, am observat ca pot sa ma tin lejer dupa el si a lui Giulia Quadrifoglio in orice situatie, mai putin pe linia dreapta.

Deci, da, recunosc: m-am simtit mult mai confortabil „sa trag” de o masina careia ii simt limitele mai bine si mai devreme. Afirmatie care, in cazul meu, este valabila pentru majoritatea masinilor care au si versiuni „normale” si versiuni de inalta performanta.

Giulia Quadrifoglio merge mai degraba pe stilul “ori la bal, ori la spital”. Cand o conduci o simti mai degraba On sau Off: acum ai aderenta si incredere, iar in secunda urmatoare numeri stelele verzi din copac.

Poate ca un sistem de directie ceva mai greoi te-ar face mai constient de potenta masinii. Dar, cand servo-bestia e atat de asistata, capeti prea multa incredere si poti ajunge sa faci lucruri de care sigur nici tu nu esti in stare, nici masina.

Evident, sa spui asta cu voce tare printre zeci de jurnalisti auto si pasionati de Alfa Romeo… te transforma brusc intr-un ciumat, intr-un om defect, iar tot ce iti vor auzi urechile este “Cum?! Nu-ti place Giulia?!”

Nu ma intelegeti gresit: Giulia nornala si Giulia Quadrifoglio imi plac! Si sunt niste minuni italiene binevenite in segmentul D, clasa in care aproape ca m-am plictisit sa vad doar Mercedes-Benz Clasa C, Audi A4 si BMW Seria 3.

De aceea ma bucur enorm ca exista pe Pamant masini precum Jaguar XE si, mai nou, si Alfa Romeo Giulia. Asa, perfectibile, cum sunt ele…


Etichete: , ,

Lasa un comentariu




© 2008-2015 Newpress Online Media.