21 noiembrie 2016
luni
Dacia, Romania
FOTO: Gama Dacia restilizata propune echipare mai generoasa si mici modificari de pret

Dacia Sandero Facelift si Dacia Logan Facelift (sursa - Dacia)
Dacia Sandero Facelift si Dacia Logan Facelift (sursa - Dacia)

Gama noua Dacia – ce include versiuni restilizate pentru modelele Logan, Logan MCV, Sandero si Sandero Stepway – pastreaza in principiu preturile variantelor anterioare, existand insa o crestere de pret cu 100 euro pentru versiunile de intrare in gama deoarece acestea au acum un motor nou si modern, SCe 75 (1 litru, 3 cilindri, natural aspirat), care inlocuieste unitatea MPI 75 (1,2 litri, 4 cilindri, natural aspirat). Iata listele complete de preturi pentru fiecare dintre aceste patru modele.

In cazul modelului Logan preturile cu TVA sunt cuprinse intre 6.950 si 12.650 euro. Cea mai accesibila versiune (Acces) are motor SCe 75 si cutie de viteze manuala cu cinci trepte, iar cea mai scumpa versiune (Prestige) beneficiaza de motor dCi 90 si transmisie robotizata cu sase trepte. Lista completa de preturi, dotari standard si optionale pentru Logan poate fi accesata AICI.

Preturi Dacia Logan 2 Facelift (sursa - Dacia)
Preturi Dacia Logan 2 Facelift (sursa - Dacia)

In ceea ce priveste modelul Sandero, acesta are preturi cu TVA cuprinse intre 7.150 si 12.850 euro cu TVA. Asadar, versiunea de intrare in gama Sandero este mai scumpa cu 200 euro fata de Logan-ul de baza. Si la versiunea de top se pastreaza aceeasi diferenta de pret. Deci Sandero este mai scump cu 200 euro fata de Logan, in echipare similara. Lista completa de preturi, dotari standard si optionale pentru Sandero poate fi accesata AICI.

Preturi Dacia Sandero 2 Facelift (sursa - Dacia)
Preturi Dacia Sandero 2 Facelift (sursa - Dacia)

Pentru Sandero Stepway o noutate este echiparea Prestige, disponibila pana acum doar pentru Logan, Sandero si Logan MCV. Echiparea Prestige aduce si pe Stepway climatizarea automata si lumini de semnalizare integrate in oglinzile laterale. Sandero Stepway porneste de la 11.200 euro cu TVA, iar cea mai scumpa versiune costa 13.600 euro cu TVA. Nivelul de echipare Prestige adauga 300 euro la pretul unui Stepway obisnuit. Lista completa de preturi, dotari standard si optionale pentru Sandero Stepway poate fi accesata AICI.

Preturi Dacia Sandero Stepway 2 Facelift (sursa - Dacia)
Preturi Dacia Sandero Stepway 2 Facelift (sursa - Dacia)

Logan MCV porneste de la 7.900 euro cu TVA si merge pana la 13.650 euro cu TVA. Asadar, Logan MCV are un pret de pornire mai mare cu 950 euro fata de Logan sedan, iar versiunea varf de gama este cu fix 1.000 euro mai scumpa. Lista completa de preturi, dotari standard si optionale pentru Logan MCV poate fi accesata AICI.

Preturi Dacia Logan MCV 2 Facelift (sursa - Dacia)
Preturi Dacia Logan MCV 2 Facelift (sursa - Dacia)

Ca noutati principale aduse de facelift se remarca:

  • Faruri dublu optice pentru toate versiunile de echipare (adica becuri separate pentru faza lunga si faza scurta, tehnologie de iluminare disponibila pana acum doar pe versiunile de top, Prestige).
  • Lumini de zi cu LED pentru toate versiunile de echipare.
  • Nou model de volan cu actionare claxon pe capacul airbag, model cu patru spite, disponibil si imbracat in piele (optional).
  • Bara de protectie noua in fata, cu proiectoare incadrate de un nou model de contur.
  • Grila radiatorului cu design nou, inspirat de Duster.
  • Bara spate cu design nou si lumini de ceata integrate in partea inferioara a barei de protectie spate.
  • Stopuri cu design nou pentru Logan, Sandero si Sandero Stepway (nu si pentru Logan MCV).
  • Noi tapiterii si ornamente in interior, se remarca conturul sistemului multimedia cu aspect de fibra de carbon.
  • Nou design pentru gurile de ventilatie.
  • Noua cheie de contact.
  • Camera video pentru marsarier si senzori de parcare disponibile pe toate modelele.
  • Noua culoare disponibila: Brun Vison.

 


Etichete: , , , , , , , , ,

Lasa un comentariu

Fii primul care comenteaza!

Notifica-ma despre
avatar
wpDiscuz