Acasa Dacia Ideea Muzeului Dacia a avansat. Planurile sunt gata, anul inaugurarii ar fi 2018

Ideea Muzeului Dacia a avansat. Planurile sunt gata, anul inaugurarii ar fi 2018

de Adrian Mitrea

Muzeul Dacia perspectiva Nord (sursa - Primaria Mioveni)
Muzeul Dacia perspectiva Nord (sursa - Primaria Mioveni)

Ideea pentru a construi un Muzeu Dacia la Mioveni a avansat, planurile sunt gata, iar oamenii Primariei din Mioveni si angajati ai Dacia discuta aplicat pe proiect, a declarat pentru 0-100.ro Ion Georgescu, primarul din Mioveni. In acest moment sunt luat in calcul doua amplasamente, dintre care se va alege unul, iar timpul de constructie necesar va fi de cel mult 15 luni, data asteptata pentru inaugurare fiind 2018, potrivit lui Georgescu.

Fata de anul trecut, cand 0-100.ro a scris in premiera despre acest subiect, noutatile ar fi ca data asteptata pentru inaugurare este devansata cu doi ani, 2018 in loc de 2016, si ca exista mobilizare maxima la Primarie si la Dacia pentru ca proiectul sa demareze.

„Se realizeaza pe fonduri europene si in parteneriat cu Dacia. Prima varianta a fost sa construim acest muzeu sus, pe platforma. In urma discutiei de acum doua saptamani – in care domnul director general Maure a prezentat o rugaminte si o varianta de a-l face in spatiul tehnic de aici de la intrare in CKD – a mai aparut o varianta”, a spus Georgescu.

El si-a exprimat interesul ca muzeul sa fie cat mai vizibil.

„Din punctul nostru de vedere, ca vizibilitate, ca importanta si ca arhitectura, nu renuntam la ideea de a-l face sus, pe platforma. Pe dumnealui (seful Dacia, Nicolas Maure – n.r.) il intereseaza utilitatea, pe noi ne intereseaza toate elementele: si arhitectura, si utilitatea, si amplasamentul”, a spus Ion Georgescu.

„Avand in vedere ca noi avem un protocol semnat cu uzina – in anumite zile vizitatorii au acel circuit cu trenuletul in uzina – este mult mai greu sa vii din zona CKD in zona uzinei. Speram pana la urma sa gasim terenul necesar sa-l oferim uzinei pentru locurile de parcare care ar fi afectate de muzeu si sa impacam si capra si varza si sa-l realizam acolo – unde este piata administrativa, langa autostrada suspendata”, potrivit primarului.

Data cea mai probabila a inaugurarii este anul 2018.

„Pot sa va spun ca in 2018, din punctul meu de vedere, va fi inaugurat, daca tinem cont de stadiul in care suntem acum”, a declarat Georgescu.

Primaria realizeaza obiectivul (muzeul), dotarea intra in sarcina Dacia, si costul cu exploatarea va fi 50% cu 50% impartit intre Primarie si Dacia. Daca muzeul isi va scoate cheltuielile, nu va participa nimeni la sustinerea lui financiara.

„Pe langa gama pe care o au, au achizitionat circa 20 de modele de la ACR-uri pentru a completa toata gama. (…) Eu zic ca va inscrie orasul Mioveni in circuitul turistic, va fi singurul muzeu al automobilului romanesc, va marca judetul Arges si orasul ca unul constructor de automobile”, a explicat primarul.

Sunt doua echipe care se intalnesc periodic, una de la Primarie, cealalta de la Dacia, iar concluziile finale se discuta in prezenta lui Ion Georgescu si a lui Nicolas Maure.

„Speram ca in aceasta vara, pana in vacanta, sa stabilim locul amplasamentului. Sus (in piata administrativa – n.r.) am facut si studii geo si terenul permite aceasta structura. Este o structura din metal si sticla, cu subsol si trei etaje, estimata la sase milioane de euro si realizabila in maximum 15 luni”, a spus Georgescu.

Cel putin partea exterioara va fi ca in simularile prezentate.

„In interior se doresc sali de receptie, sali de proiectie. Cei de la Dacia doresc sa vina cu simulatoare, sa fie totul mai interactiv”, a declarat primarul.

Muzeul Dacia (sursa - Primaria Mioveni)
Muzeul Dacia (sursa - Primaria Mioveni)

Lasa un comentariu

avatar
  Subscribe  
Notifica-ma despre