11 septembrie 2014
joi
Renault, Romania, Siguranta Auto
Renault recheama in service 1.750 masini Clio IV vandute in Romania si 169 Kangoo, din cauza franelor

Renault Clio IV (sursa - 0-100.ro)
Renault Clio IV (sursa - 0-100.ro)

Renault a anuntat ca recheama 1.750 de automobile Renault Clio IV comercializate in Romania, precum si 169 exemplare Kangoo, din cauza unor posibile probleme la sistemul de franare. Acest recall atinge si marca Mercedes-Benz, deoarece modelul Citan este bazat pe Kangoo. In consecinta, 108 unitati Citan sunt rechemate in service.

In cazul lui Clio, Renault a identificat o posibila deteriorare a conductei flexibile de frana fata si/sau pierderea functionalitatii pistonului cilindrului de frana spate ce poate conduce la diminuarea eficacitatii sistemului de franare.

Se va verifica pozitionarea pasajelor de roata fata si, daca e cazul, se vor inlocui conductele flexibile de frana si pasajele de roata. De asemenea, vor fi inlocuite saibele de fixare a arcurilor sabotilor spate cu altele, imbunatatite.

Operatiunea va dura 20 de minute, in cazul verificarii, si circa patru ore, in cazul inlocuirii de piese.

In cazul lui Kangoo, se poate intampla ca la franari bruste sa apara o franare insuficienta a rotilor fata si blocarea rotilor spate sau invers (blocarea rotilor fata si franare insuficienta a celor din spate). De asemenea se poate intampla ca sistemul de control electonic al stabilitatii ESP sa functioneze eronat sau sa se dezactiveze.

Producatorul spune ca operatiunea de verificare a pozitionarii conductelor de frana pe blocul ABS dureaza circa o ora si jumatate, iar in caz de inlocuire a lor operatiunea dureaza noua ore.

La fel ca si in cazul altor operatiuni de recall, costurile pentru reparatii sunt suportate de fabricant.

Printre marcile care au mai facut rechemari in service in acest an, in Romania, se numara Yamaha, Land Rover, Mitsubishi, Jaguar, Dacia, Toyota, Hyundai, Honda, Nissan si Mercedes-Benz.


Etichete: , , , , , , , , , , ,

Lasa un comentariu




© 2008-2015 Newpress Online Media.