Acasa Foto FOTO: Volvo aduce la Frankfurt un concept coupe prin care demonstreaza cum se va moderniza designul marcii de acum inainte

FOTO: Volvo aduce la Frankfurt un concept coupe prin care demonstreaza cum se va moderniza designul marcii de acum inainte

de Vlad Barza

Volvo Coupe Concept (sursa - Volvo)
Volvo Coupe Concept (sursa - Volvo)

Volvo aduce pe 10 septembrie la Salonul Auto de la Frankfurt un concept coupe care este primul dintr-o serie de trei concepte care dovedesc in ce mod se va schimba designul marcii datorita unei noi arhitecturi. Coupe Concept este un hibrid plug-in care dezvolta 400 CP si are la interior un touch-screen mare, dar si insertii de cristal si lemn. Conceptul preia si elemente de la un model emblematic din anii ’60: P1800.

Compania a creat o noua arhitectura Scalable Product Architecture (SPA), iar masina de la Frankfurt este prima dintr-o serie de trei care vor demonstra ce poate acest nou design. Interesant este ca primul model de serie in care se va regasi arhitectura este SUV-ul XC 90, deci un model foarte diferit fata de coupe, SUV-ul urmand sa iasa pe piata in 2014.

click aici pentru galeria foto

Thomas Ingenlath, vicepresedinte de design la Volvo, spune insa ca primul concept nu este o masina futuristica si indepartata de realitate, ci una ale carei trasaturi se vor regasi la masinile de serie, mai ales cand e vorba de partea frontala.

„Asa vor arata masinile noastre de acum inainte, fara suprafete superficiale, dar cu valoare emotionala si cu o doza de calm si de incredere, marca a designul scandinav”, spune Thomas Ingenlath.

„Ganditi-va la calmul cu aer de putere al unui leu. Nu trebuie sa scoata un raget pentru a-ti insufla respect. Si cand sta tolanit iti arata clar de ce este in stare”, spune Thomas Ingenlath, facand o comparatie intre leu si noul concept.

Interesant este ca acest Coupe Concept incorporeaza cateva elemente de la un model al marcii de acum jumatate de secol, insa aceste elemente nu ii dau un aspect retro. E vorba de modelul emblematic P1800, designerul subliniind ca utilizand cateva elemente din aceasta masina la noul concept nu ii da acestuia un aer invechit, ci creeaza o legatura cu un trecut glorios.

La interior sunt finisaje de lux: lemn, sticla, piele si cristal, iar pe bord se gaseste un touch-screen de mari dimensiuni. Masina va dispune de un motor turbo pe benzina de 2 litri si de un motor electric, puterea totala fiind in jurul a 400 CP. Volvo Coupe Concept este un plug-in hybrid, putand asadar sa fie incarcat la priza.

Compania spune ca acest concept versatil a „eliberat designerii si inginerii din limitarile date de colaborarile multi-marca din trecut”, referindu-se la perioada cand Volvo era parte a Ford.

Lasa un comentariu

avatar
  Subscribe  
Notifica-ma despre