Acasa Interviu INTERVIU cu Michael Schmidt, proprietarul Automobile Bavaria: Devin importator Husqvarna si intru puternic in piata de BMW second-hand in 2012

INTERVIU cu Michael Schmidt, proprietarul Automobile Bavaria: Devin importator Husqvarna si intru puternic in piata de BMW second-hand in 2012

de Adrian Mitrea
Michael Schmidt (sursa - Automobile Bavaria)
Michael Schmidt (sursa - Automobile Bavaria)

Michael Schmidt, proprietarul Automobile Bavaria, cel mai mare dealer de BMW, MINI si motociclete BMW din Romania, devine importator Husqvarna de la 1 ianuarie 2012 si vrea sa intre puternic in piata de masini second-hand marca BMW aducand de la cei patru dealeri ai sai din Germania automobile catre toate cele 10 orase din Romania in care detine activitati de retail, a declarat omul de afaceri intr-un interviu acordat 0-100.ro. In plus, Schmidt spune ca in continuare este dispus sa vanda Automobile Bavaria daca cineva ii va oferi pretul corect.

Anul 2011 se incheie pentru Michael Schmidt cu investitii de 5 milioane euro in doua amplasamente din Romania si o companie solida, trecuta cu succes prin apele tulburi ale crizei.

„Am facut doua investitii destul de mari si importante. Am investit in Otopeni, in vechea locatie, si am marit-o pentru a face un centru de tinichigerie si vopsitorie. Toate masinile de la cele trei locatii din Bucuresti le adunam si le ducem acolo… accidentele mai grave. In Constanta la fel, din cauza ca locatia respectiva a fost facuta acum zece ani si (…) nu mai corespundea standardelor. Acum am marit-o corespunzator, e mai aerisita, mai mare”, spune Schmidt.

Pentru 2012 Automobile Bavaria asteapta vanzari in crestere cu pana la 10%.

Compania inca e de vanzare

Privind inapoi in timp, cand era suparat pe BMW si vroia sa vanda afacerea, Michael Schmidt zambeste si povesteste ca pana la urma tot raul a fost spre bine.

„N-am mai gasit cumparatori. Venind criza… C’est la vie! Asta e… N-am fost suficient de rapid. Daca aveam o jumatate de an sau un an mai devreme poate reuseam. Daca banii aia ii bagam in imobiliare si ajungeau fara valoare… nu faceam nimic. Asa ca tot raul spre bine”, spune omul de afaceri.

Chiar daca afacerea cu Grupul Inchcape nu s-a finalizat, Schmidt spune ca Automobile Bavaria este de vanzare in continuare.

„In 2005 a fost prima tatonare si eram dispus sa vand pentru ca eram destul de suparat pe felul in care BMW a procedat pentru a deschide aici birou. Daca ar exista un cumparator si ar face o oferta care sa-mi convina, totul e de vanzare. Nu? In afara de anumite chestii personale… Dar in rest orice business, chiar daca l-ai crescut ca pe un copil, de multe ori cand iti e lumea mai draga atunci trebuie sa-l dai”, declara Schmidt.

Importator Husqvarna

Chiar daca este doar un mic pas de dezvoltare aproape nesemnificativ la cat de mare este Automobile Bavaria, Schmidt spune ca de la 1 ianuarie 2012 devine importator in Romania al motocicletelor Husqvarna, avand ca tinta 20 de unitati in 2012.

„Chiar astazi (marti, 6 decembrie – n.r.) au fost aici domnii de la Husqvarna. Pana acum era un importator pan european, iar de la 1 ianuarie o sa preluam noi importurile. Dar este o nisa… pentru motocros. Pentru anul viitor am bugetat 20 de unitati. Piata de moto este inca foarte imatura in Romania. Piata se misca mai mult pe second-hand, japoneze. Mai trebuie inca multa infrastructura facuta si siguranta a circulatiei ca sa fie interesante motocicletele pentru public mai larg”, potrivit lui Schmidt.

In vara lui 2011 Schmidt a pierdut importul motocicletelor BMW in favoarea BMW Group Romania, biroul oficial local al constructorului auto german.

Intrare in forta pe piata second hand de BMW

„Ideea este de a oferi clientilor care oricum vor sa-si cumpere un BMW rulat din Germania posibilitatea sa analizeze stocul meu existent acolo, in Germania. Am om alocat in Otopeni care se ocupa special, aici in Bucuresti, de stocul din Germania. Toate masinile care vin acum din Germania sunt fara garantie. Eu vreau sa dau garantie pentru toate masinile pe care le voi aduce de acolo si le voi vinde aici prin toate locatiile mele din Romania”, explica Michael Schmidt.

Potrivit acestuia, cam 10% dintre masinile rulate pe care le are la dealerii din Germania sunt mai ieftine de 10.000 euro, insa marea lor majoritate sunt automobile cu rulaj mic si la preturi bune.

Rolls-Royce in Romania

In viitorul apropiat nu se justifica un showroom Rolls-Royce in Romania, desi activitatile de service au demarat in toamna anului 2010.

„Mai ales ca am deschis showroom-ul (Rolls-Royce – n.r.) in Germania, la Munchen, si avand intelegerea ca prin autorizarea de service din Romania si showroom plus service in Germania pot sa prelucrez piata asa, fara o investitie inutila acum. Pentru un showroom standardele sunt foarte ridicate. Am bagat o groaza de bani numai in receptia pentru service de aici (Baneasa – n.r.), unde acum detin standardul. Cine vrea sa devina partener, dealer, trebuie sa indeplineasca standardele mele de aici…”, spune omul de afaceri.

Oportunitati si ganduri ascunse

„Tot timpul sunt oportunitati, tot timpul sunt ganduri. Am vrut odata sa import Tata Motors, crezand ca este o completare, dar nu este asa usor. Ideal este sa ai un multibrand in acest domeniu. Dealerii cei mai de succes in America, in Europa de Vest sunt cei care au in acelasi loc showroom-uri diferite pentru marci diferite, in acest domeniu al masinilor de lux: Bentley, Lamborghini, Ferrari, Bugatti, Rolls-Royce. E drept ca unii intra afacere fara sa aiba pretentia sa fie recuperata vreodata investitia. O fac ca hobby, pentru imagine. Cu masinile de volum. Mai ales daca esti obisnuit cu marci premium, e mai greu sa te obisnuiesti cu din-astea de volum. Invers este mai tentant. Acum toti care sunt dealeri de Dacia devin si dealeri de BMW”, povesteste Schmidt.

El spune ca l-a tentat ideea de a comercializa si marci mai ieftine, dar spune: „Poate intr-o zi se va ivi oportunitatea sa iei trei dealeri Citroen, Dacia, Renault… cine stie!”.

In 2009-2010 a avut sansa sa preia de la BMW afacerea din Viena, Austria, care nu mai mergea cum trebuie si producatorul a decis sa scape de lantul de retail.

„La mijlocul lui 2009 le mergea foarte prost celor de la BMW acolo si atunci au hotarat sa vanda locatiile lor de retail din lume. Printre ele se numara si cea din Viena si mi-a fost mie propus sa particip la ofertare, dar nu ne-am inteles la conditii (….). Eu am acuma santier in Germania pana consolidez cele cinci locatii si, dupa aceea, oportunitati sunt destule. Astia de la BMW m-ar lua cu saru’ mana sa ma duc in Bratislava sau in Praga ori altundeva si sa-mi bag banii. Trebuie sa fie si intr-o anumita relatiunea cu rentabilitatea. E usor sa zici ca te extinzi, iar dupa aceea sa astepti sa vina piata. Poate nu ai oameni… Acest business este un people business. Fara omul potrivit la locul potrivit…”, spune Michael Schmidt.

Romania – o piata umflata artificial, trezita la realitate

Omul de afaceri descrie perioada de crestere exponentiala a pietei auto din Romania, anii 2007-2008, ca fiind haotica si incalzita.

„Bancile au fost prea generoase si au pompat bani pur si simplu. Atunci fiecare, chiar daca nu avea de gand, si-a cumparat masina noua. A fost prea impinsa piata si atunci si caderea a fost mai mare. A fost haotic… bancile, societatile de leasing. Acestea din urma au ajuns pana intr-acolo incat le dadeau comision vanzatorilor mei, fara stiinta mea”, povesteste Schmidt.

Expansiunea MAN in Georgia si Kosovo

El ar fi vrut sa extinda operatiunile pentru camioanele MAN si in afara Romaniei, insa planurile sale de afaceri nu s-au potrivit pana la urma cu ale producatorului: „MAN urmareste acoperire pe toata regiunea: Serbia, Macedonia, Kosovo, Albania, Bosnia-Hertegovina. In Georgia am fost tentat, dar nu… A fost o euforie, cand s-a bagat si Dinu Patriciu sa cumpere banca aia (Banca Populara a Georgiei – n.r.). Dar n-a fost chiar asa. Am fost in ianuarie in Turkmenistan. Este un potential enorm. Stau banii pe strada, dar si acolo e totusi dificil. Iti trebuie un om acolo, local. Dar sunt piete pe care poti sa le dezvolti de la zero, asa cum puteai sa faci in Romania acum 15 ani”.

Lasa un comentariu

avatar
  Subscribe  
Notifica-ma despre