Acasa Industrie Firma care organiza SIAB, suspendata. Companiile auto vor un complex expozitional modern

Firma care organiza SIAB, suspendata. Companiile auto vor un complex expozitional modern

de Adrian Mitrea
Brent Valmar (sursa - Porsche Romania)
Brent Valmar (sursa - Porsche Romania)

Activitatea firmei care organiza Salonul International de Automobile Bucuresti (SIAB), AMC APIA Expo, va fi suspendata, au declarat pentru 0-100.ro surse din industrie. Nu se stie cand va avea loc urmatorul salon auto romanesc, dar companiile auto vor ca acesta sa fie organizat intr-un spatiu expozitional modern, a spus pentru 0-100.ro vicepresedintele Asociatiei Producatorilor si Importatorilor de Automobile (APIA) Brent Valmar.

„APIA a decis suspendarea activitatii societatii care organiza SIAB, denumita AMC APIA Expo, pentru o perioada de doi ani, si ia in calcul inchiderea firmei in acest interval de timp”, au declarat pentru 0-100.ro surse din industrie.

Vicepresedintele APIA Brent Valmar, care este si directorul general al celui mai mare importator auto din tara, Porsche Romania, a spus pentru 0-100.ro ca inainte sa vorbim de un nou salon auto trebuie sa existe un complex expozitional modern care sa-l poata gazdui.

Valmar nu a detaliat ce s-a intamplat sau ce se va intampla cu firma AMC APIA Expo.

„Cand o sa facem salon o sa auziti si de AMC APIA Expo. (…) Inainte sa vorbim de salon, ar trebui sa vorbim de zona expozitionala. Asa cum am facut pana acum (in corturi de mare capacitate – n.r.) se potrivea la nivelul anului 2002, 2003. Acum suntem in alta zona. Ne trebuie un centru expozitional pe masura ca sa ne putem expune produsele corespunzator. Atata vreme cat acest complex expozitional nu exista, toata discutia ramane in plan teoretic”, a spus Valmar.

Editia din 2011 a Salonului International de Automobile Bucuresti (SIAB) a fost anulata, din motive financiare, la fel ca si editia care trebuia sa aiba loc in 2009. Informatia a fost anuntata in premiera de 0-100.ro aici. Conform traditiei, SIAB se tine o data la fiecare doi ani. Ultima editie a avut loc in 2007, dar nu se stie cand va avea loc urmatorul salon. SIAB 2011 trebuia sa aiba loc intre 7 si 16 octombrie, iar data de 6 octombrie ar fi fost rezervata doar accesului presei. Evenimentul ar fi trebuit sa aiba loc la Romaero Baneasa, pe bulevardul Ficusului 44 din Bucuresti.

„Nu stiu daca industria trebuie sa aiba un eveniment sau nu, dar ce pot sa va zic este ca la nivel european exista un numar foarte mic de saloane (auto – n.r.) internationale. Ca ar trebui sa fim si noi in cercul asta de elita, sa avem propriul nostru salon, putem discuta. Ambitia este ca, in timp, sa jucam un rol important in regiune, dar pana acolo trebuie sa ne facem intai curatenie acasa, sa ne reinscriem pe un trend pozitiv al pietei si sa ne readucem toti partenerii in zona de profitabilitate”, a declarat Valmar, pentru 0-100.ro.

In lipsa unui eveniment auto local, pasionatii de automobile din Romania pot merge sa vada ultimele noutati automobilistice la Salonul Auto de la Geneva, care are loc anual in martie, sau la Saloanele Auto de la Frankfurt si Paris care au loc o data la doi ani, intercalat (in 2011 Frankfurt, in 2012 Paris, in 2013 Frankfurt si tot asa).

Lasa un comentariu

avatar
  Subscribe  
Notifica-ma despre