16 februarie 2010
marți
Foto, Peugeot, Saloane Auto
FOTO: 5 by Peugeot, conceptul care ar putea inlocui 407 si 607

Peugeot va prezenta, pe 2 martie, in cadrul Salonului Auto de la Geneva, conceptul 5 by Peugeot, care va avea sistem de propulsie hibrid (diesel+electric) si tractiune 4×4. Varianta de serie a acestei msini ar putea inlocui atat modelul 407 cat si limuzina 607.

„5 by Peugeot exprima viziunea marcii asupra segmentului masinilor destinate calatoriilor”, se arata intr-un comunicat al Peugeot.

click aici pentru galeria foto

Practic, 5 by Peugeot este al doilea concept care dezvaluie strategia de dezvoltare a Peugeot, primul fiind SR1, prototip care arboreaza in premiera si o noua sigla a marcii franceze. Ambele concepte vor fi prezentate fizic la Salonul Auto de la Geneva.

Partea cea mai interesanta este sistemul de propulsie, tendinta catre masinile ecologice fiind cat se poate de clara si la Peugeot, cu acest concept. Practic, masina dispune de sistemul HYbrid4, care va fi inaugurat pe masini de serie in 2011, sub capota lui Peugeot 3008.

Aceasta tehnologie hibrida este formata dintr-un propulsor diesel de 2 litri cu filtru de particule, care dezvolta 163 Cai Putere (CP), si unul electric de 37 CP.

Cu sistemul HYbrid4 masina poate merge exclusiv electric la viteze mici (in oras de exemplu), poate face ca toate patru rotile sa dezvolte tractiune, in caz de nevoie, iar emisiile de dioxid de carbon sunt de 99 de grame pe kilometru.

Tehnologia HYbrid4 poate fi montata pe orice tip de caroserie, promitand sa eficientizeze consumul de carburant si performantele.

5 by Peugeot are 4,86 metri lungime, 1,88 metri latime si 1,42 metri inaltime. Ampatamentul masoara 2,815 metri.


Etichete: , , , , , , ,

Lasa un comentariu

Fii primul care comenteaza!

Notifica-ma despre
avatar
wpDiscuz